Înainte de a deveni o tradiţie creştină a sărbătorilor de iarnă, vâscul a fost folosit în practicile păgâne din Scandinavia pentru protejarea caselor de spiritele rele. Tradiţia sărutului sub vâsc a apărut odată cu naşterea unui mit despre zeiţa dragostei, Frigga despre care se spune că oferă un sărut oricărei persoane care se aşează sub vâsc. Tradiţia spune că boabele vâscului sunt de fapt lacrimile zeiţei pentru fiul său care a fost ucid cu o armă realizată din lăstarul plantei. Alte religii păgâne, precum religia Druidă, susţin că vâscul este secretul fericirii. Mai târziu, religia creştină a inclus vâscul în tradiţiile de Crăciun, iar astăzi se foloseşte alături de creguţele de brad la decorarea casei.
