bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a
lumina cărările celor rătăciţi. Şi pentru că sunt fraţi buni, iar
numele lor vine de la „piatră”, la „Sânpetru de Iarnă” ţăranii ţin ziua
unor divinităţi meteorologice, „Fulgerătoarele”, de frica grindinii
verii şi a viscolelor iernii.
Înainte vreme, ţăranii lăsau o noapte întreagă nişte pietre albe pe
pragul casei, pe care a doua zi le aşezau pe pragul bisericii, să calce
preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasă şi în ziua „Sânpetrului de
Iarnă” le puneau în grajd, să le apere vitele de lupi peste an.
Astăzi este interzisă aruncarea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii
aprinşi, odată găsiţi de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea.
Celelalte interdicţii, exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui
animalului-totem pentru a nu-l invoca, le privesc în special pe femei.
Acestea nu au voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei,
să încurce cărările lupilor, nu se aruncă gunoiul din casă, nu se
împrumută nimic, nu au voie să coasă, nu au voie să toarcă sau să
împletească.
În schimb, se leagă simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea
dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna şi prin chituirea
gurii sobei. Tot în această zi, femeile spală rufele cu apă clocotită
pentru a opări astfel şi gura lupului.
