Craciunul este o sarbatoare foarte importanta pentru crestini: este sarbatoarea Nasterii Domnului, timp al bucuriilor, al pacii si al linistii sufletesti. Este o perioada in care primim si daruim multa iubire si caldura sufleteasca. Acest lucru se remarca si in entuziasmul cu care se fac pregatirile pentru aceasta sarbatoare. Timp de 40 de zile inainte de aceasta sarbatoare crestinii respecta Postul Craciunului cand nu mananca carne sau produse lactate pregatindu-se astfel pentru a sarbatori. Taierea porcului este un moment deosebit de important ce anticipa Craciunul. Apoi, pregatirea mancarurilor capata dimensiunile unui ritual stravechi. Mancarurile traditionale: carnatii, chisca, toba, raciturile, sarmalele, friptura de porc, jufla si nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Craciun, fiind la loc de cinste alaturi de vinul rosu cinstit de toata lumea.
Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este impodobirea bradului de Craciun, la care se obisnuieste sa participe toti membrii familiei. În timpul noptii, Mos Craciun va aluneca prin horn si va lasa cadouri pentru toata lumea in ciorapi sau sub brad. Daca ne uitam pe cer s-ar putea sa-l vedem pe Mos Craciun trecand cu sania sa trasa de opt reni.
Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarna. Mai demult, cetele de colindatori erau formate din copii care, dupa miezul noptii de 24 spre 25 decembrie, umblau din casa in casa, aducand urari de sanatate, fericire si noroc gospodarilor pe care ii colindau.
Colindele de iarna sunt texte rituale cantate la sarbatori crestinesti, inchinate Craciunului si Anului Nou. Originea lor se pierde in vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase si au capatat o mare varietate pe intreg teritoriul tarii. Ele degaja atmosfera de sarbatoare si buna dispozitie cu care toti romanii intampina Sarbatoarea Nasterii Domnului si Anul Nou.
Evocand momentul cand, la nasterea lui Iisus, steaua care i-a calauzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casa in casa cantand colinde si purtand cu ei o stea.
Plugusorul este un obicei stravechi, potrivit caruia, in ajunul Anului Nou, cete de flacai merg pe la casele oamenilor si rostesc diferite urari. Acestia sunt insotiti de un plug mic, de unde si denumirea colindului.
Astfel, vestea Nasterii Mantuitorului este raspandita in fiecare an de colindele care intra in fiecare casa prin intermediul colindatorilor. Acestia sunt rasplatiti de gazde cu fructe(mere, nuci), colaci, bomboane si chiar bani.
La romani, Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori, daca nu cea mai importanta. Aceasta sarbatoare, in care se imbina fastul pregatirilor pentru masa, cu slujba de la biserica, este dedicata Nasterii Mantuitorului.Biblia spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, insotita de Iosif, din acsa in casa rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost . ajunand in casa unui anume Craciun, om foarte rau , care nu-i permitea sa nasca acolo, este dusa de sotia acestuia in grajd unde da nastere lui Iisus .Cand acesta a aflat a ucis-o pe sotia sa.
De asemenea, se spune ca in Noaptea Sfanta a Nasterii Sale s-au deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sfant deasupra fiului lui Dumnezeu, si, in grajd unde initial era intuneric, s-a facut lumina.
Deci, Craciunul este o sarbatoare sfanta, care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie.
Aceasta sarbatoare este anuntata, prin obiceiul drag copiiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului.